CĂUTARE…

Moda de plajă 2024 – ce vom pune în valiza de vacanță anul acesta?

5 min.

Costum de baie dintr-o singură piesă sau bikini, sau poate un trikini? Vom purta pareo în vara anului 2024? Moda de plajă se schimbă de la an la an. În acest sezon investim în rochii tricotate, fuste maxi de plajă și ținute cu croieli originale. Șapca de baseball este înlocuită de un bucket hat. Descoperă tendințele de plajă pentru vara 2024!

Se apropie cea mai fierbinte perioadă a anului și, odată cu ea, avem plăcerea de a-ți prezenta tendințele fierbinți de pe plajă din 2024. Ca întotdeauna, ne uităm la influencerii de pe Instagram care se pricep cel mai bine pentru inspirație. Te invităm să te inspiri de cele mai frumoase costume de baie, rochii de plajă și accesorii.

festival

Se vor demoda vreodată bikinii? Nu credem că da. Alternativ, în funcție de anotimp, ar putea ceda locul costumelor de baie dintr-o singură piesă sau din două piese, dar bikini în sine este deja un clasic al modei de plajă. Ce costume de baie sunt în tendințe în 2024?

Am optat pentru un costum de baie alb din două piese de la Guess, completat de un accesoriu pentru talie negru. Costumul de baie alb de la Guess atrage atenția prin simplitatea și eleganța sa. Albul este o culoare clasică, care scoate în evidență nuanța bronzată a pielii. În plus, materialul de calitate și croiala impecabilă asigură confortul și susținerea de care am nevoie pentru a mă simți încrezătoare pe plajă.

Am ales să completez ținuta cu un accesoriu pentru talie negru, care adaugă un contrast plăcut și scoate în evidență linia siluetei. Outfitul meu de pe Modivo îmbină perfect eleganța, confortul și funcționalitatea, oferindu-mi încrederea de care am nevoie pentru a mă bucura de fiecare moment petrecut la plajă.

Pentru sezonul de vară 2024, vom purta costume de baie din două piese, cu legături în față și pe laterale și cu tot felul de decupaje. Vedem, de asemenea, modele minimaliste în alb sau negru, precum și variante cu dungi (orizontale și verticale). Vor fi la modă și bikinii cu aplicații florale și costumele de baie cu margini albe contrastante.ostumele de baie simple de tip sport.

Dacă ești în căutarea unui costum de baie din două piese care să-ți camufleze abdomenul, un bikini cu talie înaltă sau un tankini, care este un costum de baie format dintr-un top încorporat și un slip cu talie înaltă, este alegerea perfectă. De asemenea, poți face un ”tratament” foarte simplu de slăbire și de mărire a taliei – trage partea de jos a costumului de baie până dincolo de oasele șoldurilor și gata!

Te întrebi ce este un trikini? Este un tip de costum de baie care este ceva între un model dintr-o singură piesă și unul din două piese. Trikini leagă partea de sus și partea de jos a costumului de baie cu o bandă de țesătură. Piesa de legătură poate fi fie în mijloc, fie pe lateral. Pentru cine ar fi ideal acest tip de costum de plajă? Cu siguranță pentru femeile care preferă o acoperire ceva mai mare a abdomenului, dar care nu sunt adeptele costumelor de baie întregi. Pentru noi, este o soluție foarte bună și foarte în tendințe!

Este un must-have total în acest sezon: costumul de baie dintr-o singură piesă cu decupaje sau un model cu un singur umăr. Cel mai important lucru este ca, costumul de baie să iasă în evidență și să fie original, dar să îți dea și încredere pe plajă. O altă tendință este reprezentată de costumele de baie negre elegante, într-un stil atemporal, care sunt perfecte pentru toate mărimile.

Costumele de baie colorate se bucură, de asemenea, de un succes în acest sezon, care sunt perfecte pentru stilul de vară și îți accentuează frumos bronzul. Le poți purta atât pe plajă, cât și în afara ei, ca body, asortate cu pantaloni scurți și o cămașă. Optează pentru una dintre cele mai la modă culori ale sezonului: roșu, roz, verde sau albastru.

Citește și articolul: Culori la modă pentru primăvara-vara 2024 – nuanțele cheie care vor fi în tendințe în primăvara și vara aceasta

Costumele de baie plus size impresionează, de asemenea, cu croieli la modă, care sunt în concordanță cu tendințele pentru 2024. Atunci când alegi un costum de baie pentru o persoană mai voluptoasă, pune pe primul loc confortul, care este întotdeauna cel mai important lucru. Nu-ți fie teamă să-ți pui în valoare atuurile! Un costum de baie în stil retro sau un bikini cu talie înaltă și cu pliuri vor fi un succes.

Ne-am luat deja costumele de baie, așa că este timpul să ne luăm cover-up-ul potrivit pentru plajă. Este o piesă de îmbrăcăminte extrem de utilă, care este indispensabilă pentru orice călătorie de vacanță. Tendințele includ fuste boho cu ornamente ajurate, imprimeuri florale lungi și aerisite și kimono-uri din muselină.

Folosirea unei cămăși supradimensionate pe post de cover-up pe plajă este, de asemenea, o idee bună, așa cum o fac și trendsetterii de pe Instagram.

Când îți faci valiza, nu uita să pui în ea un pareo, fără de care moda de plajă pur și simplu nu există. Un pareo pentru plajă poate fi definit în trei cuvinte: practic – îl poți lega rapid în jurul șoldurilor, glamour – dacă alegi culoarea potrivită, îți va accentua frumos costumul de baie, și la modă – pareo-urile sunt purtate de cei mai mari experți în modă!

pareo pentru plajă

Culorile neutre fac legea în moda de plajă 2024: bejul, albul și negrul sunt culorile rochiilor de plajă cel mai des alese de influencerii de top. Cele mai la modă în acest sezon sunt rochiile de plajă croșetate. În tendințe sunt atât rochiile în formă tubulară, care evidențiază perfect silueta, cât și modelele oversize vaporoase.

Citește și articolul: Rochii de plajă la modă în 2024: boho, ajurate, cu imprimeu de leopard și florale

Anul 2024 în modă aparține fustelor. Purtăm fuste maxi din denim și satin pentru zi cu zi și fuste albe lungi în linie A la plajă. Fustele de plajă mini sau midi împletite sunt, de asemenea, la modă.

FASHION TIP:

O idee excelentă, în ton cu tendințele, este să alegi bikinii și costumele de plajă într-o singură culoare, cum ar fi albul. În acest fel, poți combina cu ușurință piesele și să arăți extrem de stilată.

fustă și top pentru plajă

Ultima, dar nu cea din urmă, este pălăria. Pălăria nu este doar o podoabă de stil, ci și un accesoriu practic pentru a te proteja de soare. În acest sezon, pălăriile de paie fac loc șepcilor de tip bucket și eșarfele ultra-trendy. Se poate spune că bucket hat-ul este un must-have pentru garderoba ta de vacanță. De la modelele colorate, la cele în carouri și până la cele cu logo-ul vizibil al unui brand.

Eșarfele, care sunt foarte la modă în acest sezon, ne oferă multe opțiuni diferite – le poți lega după bunul plac. Modelele cu imrrimeuri se potrivesc perfect cu costumele de baie uni și te vor face să arăți stilată chiar și pe plajă.

eșarfă pentru plajă

Un look de plajă nu poate fi complet fără o geantă care să fie practică și să se potrivească cu look-ul nostru de plajă. Ce modele sunt în trend în acest sezon? Probabil că nu va fi o surpriză faptul că, coșul se află din nou pe podium. Geanta de plajă împletită este deja un adevărat clasic. Cele mai la modă modele sunt cele cu inserții din piele de culoare caramel, neagră sau roz, de exemplu. Creatoarele de tendințe adoră, de asemenea, gențile moi realizate din fire și micile genți de tip clutch pentru a completa look-ul.

geantă împletită pentru plajă

Ultimul element care completează perfect look-ul de plajă în tendințe sunt ochelarii de soare. Ce modele sunt la modă acum? Ochelarii de tip pilot și ochelarii cu lentile mari au făcut loc ochelarilor retro subțiri. Ochelarii rotunzi negri cu elemente aurii sunt, de asemenea, la modă. Ramele maro deschis și lentilele transparente sunt, de asemenea, unele dintre alegerile de top pentru it-girls.

ochealri de soare pentru plajă

Citește și articolul >>> Ochelari de soare la modă pentru sezonul primăvară-vară 2024

Accesează pagina MODIVO și completează-ți garderoba de vară cu cele mai mari tendințe ale modei de plajă din 2024!

Tendințe și Sfaturi
Insta News